Un proiect pentru suflet – A turtle in a fast paced world

by amladin
1 comment

Oare ce îmi place la bucăţica aia de scoică? Încă nu am înţeles.

Cum am plecat de la o scoică şi am ajuns la un proiect,

de la un proiect, la o baza pentru self-coaching,

şi înca nu am terminat….

Când ne-am întors din concediu, aveam o plasă de pietre şi scoici. Câte să şi păstrezi?

Chiar dacă îmi aduc aminte de concediul nostru scurt, care pare că a fost anul trecut. Eu mă gândesc la soarele care îmi mângâia pielea şi marea care avea o temperatură de parcă era pregatită special pentru mine. Făcând o sortare cu copii, am ales vreo 2-3 pietre, o scoică incompletă şi îmi doream să fac ceva cu ele. Nu ştiam ce, cum sau când.

Puse în magazie, într-un sertar unde mai am şi alte lucruri, mă tot loveam de ele, dar nu le băgam în seamă. Ştiam că sunt acolo, îmi placeau, dar nimic special. Mă gândeam să le fac o gaură şi să le pun pe un colier, dar nu mă încânta. Trebuia să mai aştepte, nu era timpul lor.

Vara, de obicei îmi cam găsesc de lucru prin curte şi asta mă ţine ocupat. Toamna însă, totul se schimbă. Nefiind angrenat în tot felul de activităti fizice, lângă care adăugăm vremea deloc pe placul meu. Îmi vin idei! Altfel de idei! Mult mai interesante decât “hai să mai reparăm gardul”.

Dragă scoică, ceva m-a făcut să te iau în mână şi să îţi completez forma incompletă. Eu aşa te vedeam!

Tot proiectul a fost interesant, pentru că am încercat să urmăresc câteva etape şi să descopăr lucruri noi despre mine.

Cât de bine îţi sună ideea?

Cum arată în viziunea ta?

De ce ai nevoie ca să o pui în practică?

Care sunt paşii pe care i-ai facut? (cumpărat materiale, să dai forma iniţială, să lucrezi la detalii, etc…)

Ce pas îţi place/displace?

Ce ai învăţat?

Nu am ajuns la ceva concludent, self-coachingul e greu. Acesta e unul dintre motivele pentru care avem nevoie de cineva care să poată privi lucrurile din altă perspectivă.

Dar oare ce m-a atras la scoică?

De ce am văzut-o eu aşa ?

Asta mi-a adus mult mai multe! Simt prin ea căldura mării şi totuşi e o carapace. O carapace a unei broaşte ţestoase.

Cumva cred că ne asemănăm.

Da! Tu eşti broasca mea!

Acum ies să îmi depun ouăle şi revin.

Nu am terminat de săpat.

Oare ne apără sau ne ţine închişi?

You may also like

1 comment

Soarele, ni-l mai facem și noi! - Adrian Mladin 7 October, 2024 - 3:15 pm

[…] am adus un nou element în peisaj: am adus broaștei din articolul de aici, un soare. Soarele l-am făcut din lemn de fag, în care am inserat o piatră semiprețioasă din […]

Reply

Leave a Comment