Unul dintre “joburile” mele part-time, mă provoacă și învață mai mult decât aș fi crezut. Îl numesc așa pentru că de obicei acesta vine în momentul în care noi deja avem un job stabil, avem anumite tabieturi și totul este bătut în câteva cuie. Câteva cuie, nu prea adânci.
Acum 5 ani, am început să jonglez între aceste două job-uri. E clar că m-a scos puțin din confort, dar nu foarte mult. Un cui, două nu se pune! Tot ce trebuie să faci este să balansezi greutatea pe ce a rămas.
Cum orice job crește cu timpul, după 2 ani a început să prindă contur o nouă idee. Cred că ăsta e momentul când te agăți de ultimul cui sau chiar de gaura lăsată de cui.
Asta m-a împins să ies tot mai mult în evidentă, nu mai reușeam să stau în cochilia mea, să îmi iau timpul meu și o singură persoană nu mai făcea față. Era clar că aveam nevoie de ajutor. Este greu să atârni într-un singur cui.
Culmea e că acest “job” a început să îmi placă și tot ce am învățat în corporație avea să îmi fie de folos!
Am început cu calm și devotare, să vorbesc cu “clientul”, să stabilim niște reguli, să facem un plan și să începem!
Evident, estimările de acasă nu s-au potrivit cu cele de pe parcurs, dar noi eram obișnuiți să ne lăsăm purtați de val. Rezistența e bună doar când vorbim de materiale de construcții și, aici nu prea ne pricepem. Găurile erau făcute, noi doar trebuia să batem cuie.
Era să uit. Time Management și Crisis Management te ajută la fel de mult ca laptele matern.
Încă mă lupt cu el, dar tot acest job a ajuns să îmi schimbe nopțile petrecute în fața televizorului cu niște dimineți în care mă pregătesc fizic și psihic pentru o nouă zi.
Este clar că trebuie să ne schimbăm și noi odată cu ei.
La ce job crezi că mă refer?
Nu ai cum să nu iubești două suflete pure, senine și pline de energie. Multă energie. O energie care începe să curgă începând cu ora 5, fie 6 în cel mai bun caz și izvorăște neîncetat, din două trupuri mici, fragile și lipsite de prejudecăți.
