Sunt oficial Specialist în activitatea de Coaching acreditat – COR 242412 conform Ministerul Muncii, Protecției Sociale și ANC. Nu că ar fi relevant asta, însă uite cum am ajuns aici:
Povestea a început de mult, mai exact prin Iunie-Iulie 2022 când am simţit că pot mai mult decât fac şi vreau să mă dezvolt. Aici nu mă refer doar la job, dar faptul că nu am mai învăţat lucruri noi la job, timp de vreo 2-3 ani, a fost un factor. Aşa că mi-am luat timp liber şi am început:
- am fost la un homeopat, nu ştiam exact cu ce se ocupă şi am început să iau vitamine
- m-am apucat de sală, eu care nu ştiam ce e aia, credeam că pun ceva pe mine
- am fost la masaj, cam puţin ce e drept
- am fost la vreo câteva sesiuni de terapie, părea interesant
- un curs de Dream Management, nebunie
- am mâncat exclusiv produse vegetariene timp de 1 săptămână
- mă trezeam la 5 să citesc
- am renunţat la televizor
- şi lista poate continua…..
Nebunia mi-a prins bine! Foarte bine!
Dacă ar fi să mă rezum la 1-2 lucruri din lista de mai sus, la care credeţi că m-aş opri?
Nu aş putea să mă opresc la două, dar aş zice: sport/mişcare şi dietă. Culmea, eu care mănânc carne de 3 ori pe zi, aş alege mai des produse vegetariene. Da! A avut cel mai mare efect! Odată ce am întrerupt, nu mă mai puteam trezi aşa uşor la 5 dimineaţa şi nu mai aveam aşa energie.
Ce citeam? Păi când am ieşit de la terapeut, am căutat cărţi cu copilul interior. Când am vrut să schimb dieta, am citit: “Cum să nu mori”. Când m-am apucat de sport, citeam despre creier şi legătura între mişcare şi creier.
Merg la un specialist, dar după ce ies citesc despre ce face şi de ce!
Când îmi permitea timpul, seara sau pe maşină, mai ascultam câte un Podcast, Youtube, Spotify şi am tot auzit de Coach. Consumam content de dezvoltare destul de mult şi îmi plăcea. Eram interesat să apelez la un coach să “testez” şi asta. În decembrie postase pe Facebook Feri Teglas că a absolvit Scoala de Coaching. Cred că eram mai încântat ca el care terminase şcoala, să aflu că există o astfel scoală. Ulterior nu i-am mai dat mare importanţă, cumva uitasem.
În martie am decis să îmi schimb jobul, dar nu fără să îmi iau o vacanţă de vară! Practic aşa am ajuns şomer.
E fain să îţi iei, din când în când o vacanţă prelungită, dar evident toate vin cu riscuri. Pe langă timpul liber, vroiam să fac ceva, să mai învăţ ceva, să mai citesc ceva. Gândul să apelez la un coach îmi reapăru! Atunci am dezvoltat…
Apelez la un coach, mă dezvolt, dar după…. caut să citesc? Nu mai bine fac eu şcoala de coaching?
Şcoala de coaching mă va ajuta pe mine şi eu aş putea să îi ajut pe copii mei!
Atunci am intrat pe Facebook, am căutat postarea lui Feri şi am intrat pe profilul şcolii Bright Goals. Ce nume fain!
După câteva postări eram convins. În spatele acestui curs, era o persoană care zâmbea, vorbea scurt şi la obiect, fără prea multe steluţe, melisme şi alte vrăjeli.
A fost cea mai faină experienţă!
Am avut parte de un curs de excepţie şi nişte colegi pe măsură! Cea mai rea parte este că “a fost” şi nu mai e, dar nu o să uit aşa ceva. A fost o gură de aer proaspăt în dezvoltarea mea, unde am învăţat să înţeleg mai bine oamenii şi în special pe mine.
Pentru asta trebuie să mulţumesc Bright Goals, colegilor şi nu în ultimul rând, soţiei care m-a susţinut şi a avut grijă de copii câteva seri bune şi weekenduri în lipsa mea.